Istoria lui Haralampie Samburschi

Haralampie (Haralambie) Samburschi, s-a născut la 3 februarie 1874 în localitatea Cimișlia în Basarabia țaristă. În 1896 a absolvit Seminarul Teologic superior (10 clase) din Chișinău. După absolvirea seminarului teologic a activat în biserica Sf. Nicolae din Caracui, județul Chișinău. Ulterior a fost transferat la biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din comuna Cimișlia, județul Tighina.

Pentru merite în activitatea pastorală a fost decorat în repetate rânduri, iar la 22 iulie 1926, a fost ridicat în treapta de protiereu. Căsătorit cu Iulia Ion, având o familie cu 5 copii: Neonila din 1898, Eugenia din 1900, Claudia din 1903, Maria din 1907 și Grigore din 1911.

A fost arestat la 12 iulie 1941 de către agenții organelor NKVD, fiind acuzat de activitate contrarevoluționară. A decedat în detenție, în închisoarea din Penza, RSFS Rusă, la 7 martie 1942. A fost reabilitat în 1996.

Plăcuța ”Ultima Adresă” va fi instalată la biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din orașul Cimișlia, locul în care Haralampie a slujit în calitate de preot.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *