admin

Istoria lui Pantelimon Sinadino

Numele de familie Sinadino e încrustat adânc în istoria Chişinăului, deoarece a dat capitalei Basarabiei câțiva primari de excepție, câțiva oameni politici de primă mărime și dezvoltatori ai orașului. Fiecare dintre reprezentanții familiei de excepție merită o biografie separată, dar soarta cea mai tragică a căzut pe umerii ultimului reprezentant al familiei Sinadino – Pantelimon. A cunoscut culmea gloriei politice, fiind deputat în Duma Rusiei țariste, în Sfatul Ţării, în Parlamentul României, a ocupat de asemenea funcția de primar al Chişinăului, şi a cunoscut toată tragedia GULAG-ului sovietic. Tatăl său a fondat și a fost primul director al Băncii Orășenești (actualmente Sala cu Orgă) iar împreună cu fratele Ioan au zidit o altă bijuterie arhitecturală – Biserica Grecească din capitală.

Pantelimon s-a născut la 17 iulie 1875 în Chișinău, în familia unui negustor grec – Victor Sinadino. Tânărul Pantelimon a urmat studiile la Liceul nr. 1 din Chișinău iar mai apoi la Universitatea din Kiev, specializându-se în medicină. A mai studiat și Economia și Finanțe, pășind pe urmele tatălui său. În perioadele 1903-1904, 1905-1907 și 1909-1910 a fost primar de Chișinău iar între anii 1907 – 1917 a fost membru al Dumei de Stat a Imperiului Rus. În 1933 devine membru al Partidul Național Liberal și este ales în Parlamentul României.
A fost arestat la 9 iulie 1940 de către N.K.V.D. și ținut în închisoarea din Tiraspol. În 1941, în legătură cu izbucnirea războiului, a fost transferat la închisoarea din orașul Penza, după care a dispărut fără de urmă. Soția Xenia şi cei doi copii, Alexandru şi Victor, au reușit să scape, refugiindu-se la București. Cavourile familiei Sinadino de la Biserica Grecească au fost distruse de către autoritățile sovietice iar biserica transformată în restaurant.
Ultima adresă a familiei Sinadino o găsim pe str. Veronica Micle 10 din Capitală. O casă modestă, într-un etaj, ridicată în 1868 , arhitectura casei fiind realizată în stil neoclasic.

Familia Hitov

Drama familiei Hitov, ca și a multor alte familii din Basarabia, începe în 1940. Frații Hitov – Ștefan, Ion și Constantin dețineau până în 1940 o avere considerabilă: casa de locuit din Chișinău de pe strada Grigore Ureche cu nr. 2, imobil pe str. Ismail 83, un Restaurant, Hotel pe strada Armenească 53, o moșie la Otovasca, 56 hectare de teren agricol și vie. Atât Hotelul cât și Restaurantul erau deținute de Ștefan Hitov. Hotelul se numea ”Komerceschii, clădirea fiind compusă din trei părți, cu 36 de camere. Între 1940 -1941 hotelul este naționalizat. În aceeași perioadă sunt naționalizate și celelalte clădiri deținute de familia Hitov din Chișinău cât și moșia din Otovasca.

După ce sunt deposedați de toată averea, frații Hitov devin ținta NKVD-ului. În 1940 este reținut Ion Hitov și deportat în Ivdel, regiunea Sverdlovsk. Aceeași soartă o au și ceilalți doi frați când în noaptea din 13 iunie 1941 sunt băgați cu forța în camioane și duși spre gară pentru a fi deportați. Ștefan Hitov este deportat în Solikamsk, regiunea Permi, unde se stinge din viață la 23 martie 1942.

Constantin Hitov a fost deportat împreună cu familia sa, însă în gara din Tiraspol aceștia au fost separați. Constantin Hitov este deportat în Ivdel din regiunea Sverdlovsk și moare la 14 decembrie 1941. Motivul decesului nu se cunoaște. Soția Vasilisa și cei patru copii – Eleonora, Lilia, Vera și Teodor sunt deportați în Kazahstan și condamnați la 20 de ani de muncă silnică. În 1948, surorile Eleonora și Vera s-au întors în Moldova, dar nu li se permite să locuiască în Chișinău, stabilindu-se la Tighina. În 1962, după 21 de ani de despărțire de baștină, Vasilisa Hitov și Lilia Hitov s-au întors din Siberia.