Noutăți

Instalarea plăcii pentru Pantelimon Sinadino

La 2 august 2018 am instalat plăcuța ”Ultima Adresă” pentru Pantelimon Sinadino. Pantelimon Sinadino a fost o personalitate marcantă în istoria Basarabiei: în perioadele 1903-1904, 1905-1907 și 1909-1910 a fost primar de Chișinău iar între anii 1907 – 1917 a fost membru al Dumei de Stat a Imperiului Rus. În 1933 devine membru al Partidul Național Liberal și este ales în Parlamentul României.
A fost arestat la 9 iulie 1940 de către N.K.V.D. și ținut în închisoarea din Tiraspol. În 1941, în legătură cu izbucnirea războiului, a fost transferat la închisoarea din orașul Penza, după care a dispărut fără de urmă. Soția Xenia şi cei doi copii, Alexandru şi Victor, au reușit să scape, refugiindu-se la București. Cavourile familiei Sinadino de la Biserica Grecească au fost distruse de către autoritățile sovietice iar biserica transformată în restaurant.
Ultima adresă a familiei Sinadino, unde am instalat plăcuța, o găsim pe str. Veronica Micle 10 din Capitală. O casă modestă, într-un etaj, ridicată în 1868, arhitectura casei fiind realizată în stil neoclasic.

Instalarea plăcuței pentru Maria Serbov

Ieri, 2 august, am instalat prima plăcuță ”Ultima Adresă”. Aceasta a fost instalată pe fațada casei în care a locuit Maria Serbov – Sârb care se află pe strada Alexei Șciusev 80.
Numele de familie Serbov-Sârb este întâlnit în cartea lui Gheorghe Bezviconi, important istoric și genealogist român, unde se menționează că este o familie de nobili de neam de origine bulgară care au venit în Basarabia din Sankt Petersburg, în anul 1830.
Maria, născută Bondi, a fost soția lui Ivan Serbov – Sârb care a fost matematician și a condus Gimnaziul de băieți nr.1 din Chișinău. Împreună cu doi  dintre cei 4 copii  pe care îi aveau, au fost arestați pe 13 iunie 1941 și judecați, cu confiscarea averii și exilare în GULAG. Destinele fiecărui membru de familie sunt tragice și triste. Nepoțica Nadejda, împreună cu soția fiului Mihail – Valentina, au reușit să fugă în România și au locuit 18 ani în or. Roșiori de Vede, județul Teleorman, revenind în Moldova în 1961.
La instalarea plăcii a fost prezentă și strănepoata Mariei Serbov, Margarita Raducan împreună cu mama și fiica sa. „Nu trebuie să uităm despre ororile ce s-au derulat în perioada ceea, despre destinele destrămate. Trebuie să ţinem minte, pentru că memoria ne va permite să îi onorăm şi să nu se repete acest lucru”, a spus strănepoata Mariei Serbov-Sârb.

„Asemenea plăci comemorative au fost instalate în Rusia, Ucraina, Cehia, Polonia, România. Noi încurajăm toată lumea care au rude şi nu s-au mai întors acasă, pentru care există o căsuţă undeva unde a fost ultima adresă, să ne contacteze pentru a contribui la acea bază de date şi pentru a colecta informaţii, pentru a putea continua acest proiect”, a declarat Ludmila Popovici, partener și coorganizator al proeictului. 
Amintim că inițiativa ”Ultima Adresă” a fost lansată la 6 iulie 2018, de ziua comemorării victimelor staliniste
Acest proiect este implementat de către Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, în parteneriat cu Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii ”Memoria”, cu sprijin financiar din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova.

Eveniment: Instalarea primelor plăci ”Ultima Adresă”

Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, în parteneriat cu Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii “Memoria”, vă invită la evenimentul de inaugurare a primelor plăci ”Ultima Adresă” în Republica Moldova.
Inițiativa presupune instalarea plăcilor comemorative pe fațadele caselor, ultima adresă de reședință a victimelor. Dorim să aducem un omagiu concetățenilor noștri, totodată informând și educând populația țării noastre despre momentele dureroase ale istoriei noastre comune. Aceasta a fost lansată în Federația Rusă în 2014 de către un grup civic format din istorici, activiști civici, jurnaliști, arhitecți și scriitori. Inițiatorii proiectului s-au inspirat din proiectul European ”Stolpersteine”, ce are drept scop comemorarea victimelor crimelor naziste. Prima placă ”Ultima Adresă” a fost instalată în Moscova la 10 decembrie 2014. Pe teritoriul Federației Ruse au fost instalate mai mult de 600 de plăci comemorative în diferite orașe. Proiectul este implementat în Federația Rusă, Ucraina, Cehia, Republica Moldova și urmează a fi lansat în Belarus, Georgia, Germania, Letonia, Polonia și România.
În Republica Moldova proiectul ”Ultima Adresă” a fost lansat la 6 iulie de ziua comemorării victimelor staliniste. Prin acest proiect dorim să aducem un omagiu concetățenilor noștri, totodată informând și educând populația țării noastre despre momentele dureroase ale istoriei noastre comune. Prin informare și educare putem înveșnici memoria concetățenilor noștri, putem obține compasiunea și toleranța ce nu ar permite repetarea unor astfel de fenomene pe viitor.
Prima placă va fi instalată pentru Maria Serbov – Sârb, care a locuit pe adresa Alexei Șciusev 80. Instalarea primei plăcuțe din cadrul proiectului ”Ultima Adresă” este programată pentru 2 august 2018, ora 13:00. În aceeași zi va fi instalată și placa pentru Pantelimon Sinadino care a locuit pe adresa Veronica Micle 10.
Date de contact:
Ana Dabija: ana.dabija@e-patrimoniu.md, info@ultimaadresa.md telefon: 068099653
Victor Popovici: victor.popovici@e-patrimoniu.md , info@ultimaadresa.md telefon: 079280607

Instalarea primelor plăcuțe ”Stolpersteine”

“Crimele sunt crime și trebuie condamnate. Iar toleranța nu trebuie să fie selectivă… “
La 24 iulie am lansat proiectele comemorative ”Stolpersteine” și ”Ultima Adresă”.”Stolpersteine” (din germană – piatră de poticnire) reprezintă un proiect european de comemorare a victimelor nazismului. Inițiativa presupune instalarea în trotuar a unei plăci de alamă, în fața casei unde au locuit victimele. Proiectul a luat naștere în 1993 la inițiativa artistului german Gunter Demnig iar astăzi peste 67.000 astfel de plăci au fost instalate în 22 state europene. Stolpersteine este, astfel, cel mai mare proiect de comemorare din lume. Primele plăci în Chișinău au fost instalate de către autorul inițiativei.
Prima piatră comemorativă a fost instalată pe adresa Alexandru cel Bun 17, unde a locuit – Moise Berliand. Moise Berliand – născut la 23/07/1885 în Chișinău, a fost fiul lui Solomon Berliand și bunicul actorului de astăzi – Fracois Berleand. În perioada interbelică Moise Berliand se refugiază din Basarabia în Franța. Aflându-se în Franța, acesta este arestat și deportat în lagărul de concentrare Drancy, situat lângă Paris. În data de 7 martie 1944 Moise Berliand este deportat cu transportul nr. 69 spre lagărul de exterminare Auschwitz Birkenau, unde a fost omorât. Conform Monitorului Municipal din 15 martie 1940, Solomon Berliand, tatăl victimei, figurează drept proprietar al imobilelor din adresa 27 Martie 1918 (str. Alexandru cel Bun de astăzi) nr. 15 și nr. 17. La instalarea acesteia au fost prezente și rudele îndepărtate ale lui Moise Berliand, Richard Berliand împreună cu familia sa. 
Cea de-a doua ”piatră de poticnire” a fost instalată lângă casa în care a locuit Bunya Bron pe adresa strada Armenească 27.  Bunya Bron – născută în 1890 la Chișinău, cu numele de fată Imas, în familia lui Fișel și Leya. A fost căsătorită cu Ițhac Bron. În Monitorul Municipal din 1940 Bunia (Bunya) Bron figurează în calitate de proprietar de apartament în str. Armenească 27 împreună cu mama sa – Leya Imas. Conform datelor din arhiva Yad Vashem, Bunya Bron se numără printre victimele Holocaustului, fiind executată prin împușcare în 1941. În cadrul fișei de pe Yad Vashem, la fel se menționează ultima adresă a victimei – str. Armenească 27. 
”Nu este un motiv de fericire, dar pot spune că am noroc de fiecare oraș nou, de fiecare țară nouă, în acest caz, fiecare piatră este nouă. Aceasta nu este o rutină. Lucrul asupra pietrelor este o rutină, dar istoria din spatele acestor victime nu va deveni niciodată o rutină. Este o altă formă a istoriei” – a declarat autorul proiectului Gunter Demnig.
Plăcuțele ”Ultima Adresă„ vor fi instalate în iulie – august 2018. 

Acest proiect este inițiat de Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, în parteneriat cu Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii ”Memoria” și Comunitatea Evreiască din Republica Moldova cu sprijin financiar din partea Ambasada SUA în Republica Moldova.

Lansarea proiectelor ”Ultima Adresă” și ”Stolpersteine”

Dragi prieteni, Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, în parteneriat cu Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii ”Memoria” și Comunitatea Evreiască din Republica Moldova, vă invită la evenimentul de lansare a proiectelor ”Ultima Adresă” și ”Stolpersteine”. Evenimentul va avea loc în data de 24 iulie, orele 13:00, în sala de conferințe a Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, str. Sfatul Țării 8 (intersecție cu str. Alexei Șciusev).
Proiectul ”Ultima Adresă” are drept scop comemorarea concetățenilor noștri, victime ale represiunilor politice staliniste. Inițiativa presupune instalarea plăcilor comemorative pe fațadele caselor, ultima adresă de reședință a victimelor.
Prima placă ”Ultima Adresă” a fost instalată în Moscova la 10 decembrie 2014. Proiectul este implementat în Federația Rusă, Belarus, Ucraina, Cehia, Republica Moldova și urmează a fi lansat în Georgia, Germania, Letonia, Polonia și România.
”Stolpersteine” (din germană – piatră de poticnire) reprezintă un proiect european de comemorare a victimelor nazismului. Inițiativa presupune instalarea în trotuar a unei plăci de alamă, în fața casei unde au locuit victimele. Proiectul a luat naștere în 1993 la inițiativa artistului german Gunter Demnig iar astăzi peste 67.000 astfel de plăci au fost instalate în 22 state europene. Stolpersteine este, astfel, cel mai mare proiect de comemorare din lume. Primele plăci Stolperstine din Moldova vor fi instalate de către Gunter Demnig în data de 24 iulie.
Instalarea primei plăci Stolpersteine este programată pentru orele 15:00, în fața imobilului din str. Alexandru cel Bun 17. 
Un alt proiect care va fi lansat în premieră în Moldova se numeşte „Ultima Adresă”. Acesta are drept scop comemorarea concetățenilor noștri, victime ale represiunilor politice staliniste.
Inițiativa presupune instalarea plăcilor comemorative pe fațadele caselor, ultima adresă de reședință a victimelor. Inițiativa a fost lansată în Federația Rusă de către un grup civic format din istorici, activiști civici, jurnaliști, arhitecți și scriitori. Inițiatorii proiectului s-au inspirat din proiectul european ”Stolpersteine”. Proiectul este implementat în Federația Rusă, Belarus, Ucraina, Cehia, Republica Moldova și urmează a fi lansat în Georgia, Germania, Letonia, Polonia și România.
La eveniment vor fi prezenți istorici, jurnaliști, studenți, activiști civici, și reprezentanți ai familiilor represate.
Intrarea la eveniment este liberă, vă așteptăm cu drag.
Pagina evenimentului pe Facebook.

Istoria lui Solomon Berliand

Solomon (Shlomo) Berliand (1866-1941) a fost un politician și unul din cei mai importanți activiști și promotori ai mișcării sioniste din Basarabia. S-a născut în Ucraina în 1866. A fost unul dintre primii membri ai Sionului Hovevei din Basarabia și fondator al Comitetului Odessa, centrul Sionului Ḥovevei din Rusia (1890). În 1920 a devenit secretar al comitetului pentru ajutorarea refugiaților evrei din Ucraina.
De-a lungul anilor a fost activ în mai multe organizații evreiești din Odessa și Chișinău ocupând funcții importante în rândul conducerii acestora. A jucat un rol important în formarea primelor partide în Chișinău în perioada 1919-1922 – Sioniștii Generali, Sionul Tze ire, Ha- Mizrakhi, Sionul Poalei și altele. Menționăm faptul că a fost și membru al consiliului municipal Chișinău. Din 1926 până în 1940 a fost președinte al Federației Sioniste și al comitetelor centrale ale Keren Hayesod, din Tarbut din Basarabia, România, și al Comitetului pentru Educație și Cultură al comunității evreiești din Chișinău. Odată cu anexarea Basarabiei de URSS a părăsit Chișinăul refugiindu-se în Cernăuți. Deși a declarat că toate activitățile lui politice au fost încheiate, Solomon Berliand a fost arestat de NKVD în 1941. La scurt timp a fost judecat, condamndat la 5 ani de muncă silnică și deportat în satul Vojael din RASS Komi unde și se stinge din viață într-unul din lagărele de concentrare. 

Conform Monitorului Municipal din 15 martie 1940, Solomon Berliand,  figurează drept proprietar al imobilelor din adresa 27 Martie 1918 (str. Alexandru cel Bun de astăzi) nr. 15 și nr. 17, astfel aceasta este Ultima Adresă la care a locuit în Chișinău.

 

Lansarea proiectului ”Ultima Adresă”

Astăzi, 6 iulie 2018, de ziua comemorării victimelor staliniste, anunțăm lansarea proiectului ”Ultima Adresă”. În perioada 5 – 7 iulie 1949 s-a desfășurat Operațiunea ”IUG”  (Sud) –  cea mai amplă operațiune de deportare din RSS Moldovenească. În aceste zile au fost deportate peste 35,000 persoane, dintre care 14 033 femei, 11 889 copii și 9 864 bărbați.
Proiectul ”Ultima Adresă” este o inițiativă a Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, în parteneriat cu Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii ”Memoria”, și are drept scop comemorarea concetățenilor noștri, victime ale represiunilor politice staliniste. Inițiativa presupune instalarea plăcilor comemorative pe fațadele caselor, ultima adresă de reședință a victimelor.
Dorim să aducem un omagiu concetățenilor noștri, totodată informând și educând populația țării noastre despre momentele dureroase ale istoriei noastre comune. Prin informare și educare putem înveșnici memoria concetățenilor noștri, putem obține compasiunea și toleranța ce nu ar permite repetarea unor astfel de fenomene pe viitor.
Inițiativa a fost lansată în Federația Rusă de către un grup civic format din istorici, activiști civici, jurnaliști, arhitecți și scriitori. Inițiatorii proiectului s-au inspirat din proiectul European ”Stolpersteine”, ce are drept scop comemorarea victimelor crimelor naziste. Prima placă ”Ultima Adresă” a fost instalată în Moscova la 10 decembrie 2014. Pe teritoriul Federației Ruse au fost instalate mai mult de 600 de plăci comemorative în diferite orașe. Proiectul este implementat în Federația Rusă, Ucraina, Cehia, Republica Moldova și urmează a fi lansat în Belarus, Georgia, Germania, Letonia, Polonia și România.
Instalarea primelor plăci ”Ultima Adresă” în Republica Moldova este programată pentru lunile iulie-august 2018. Plăcile ”Ultima Adresă” au fost elaborate în baza schiței arhitectului rus Alexandr Brodschi, sunt produse din oțel inoxidabil și au mărimea de 11 x 19 cm. Pe placă se înscriu informațiile generale despre victima represiunilor politice.
Inițiativa ”Ultima Adresă” mizează pe implicarea cetățenilor, ce pot contribui prin donații sau pot solicita producerea plăcilor ”Ultima Adresă” pentru persoanele apropiate, victime ale represiunilor staliniste. Costul unei plăci este de 70 dolari SUA, acestea fiind produse în Federația Rusă de către inițiatorii proiectului.

Acest proiect este implementat de către Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, în parteneriat cu Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii ”Memoria”, cu sprijin financiar din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. 

Istoria Familiei Serbov

Sursă: din arhiva Margaritei Raducan

Maria Alexandrovna Serbov-Sârb (Bondi) s-a născut în anul 1873 și a decedat pe 21.01.1951 în Kazahstan, regiunea Akmolinsk, raionul Vișniovskii, satul Beloiarka, unde este și înmormântată.
Ultima adresă a familiei Mariei și lui Ivan Serbov-Sârb o găsim pe str. A. Șciusev 80 (fosta Leovskaia din Chișinău. Casa a fost construită din piatră în 1888, cu o arhitectură realizată în stil eclectic, cu influenţa artei populare și aparținea negustorului Hristofor Ivanovici Serbov-Sârb.
Numele de familie Serbov-Sârb este întâlnit în cartea lui Gheorghe Bezviconi, important istoric și genealogist român, unde se menționează că este o familie de nobili de neam de origine bulgară care au venit în Basarabia din Sankt Petersburg, în anul 1830. 
Cei 8 frați și surori Serbov-Sârb au contribuit la dezvoltarea orașului Chișinău atât în aspect financiar cât și cultural.
Unul din frații lui Hristofor, Stefan Serbov –Sârb a înființat Uzina de fontă, fiind unica în acea perioadă pe teritoriul Basarabiei, pe care a condus-o cu succes, dezvoltând afacerea în una profitabilă. Până în zilele noastre obiectele turnate la acea uzină le putem întâlni prin Chișinău și în toată țara. Scările confecționate la Uzina de fontă  sunt unice în felul său și au încrustată ștampila familiei pe fiecare treaptă. Tot la acea uzină se mai confecționau și alte obiecte utile pentru agricultori: boroane, secerătoare, cât și garduri din fontă, capace de canalizare.
Eugenia Serbov-Sârb a fost cea mai vestită pianistă din acea perioadă. Concertele pe care le organiza aveau o mare rezonanță și peste hotare. Elita Basarabiei adora serile îmbibate cu muzică și recitaluri de poezii. 
Mihail Serbov-Sârb a fost directorul Băncii Basarabene situată în clădirea unde acum avem Sala cu orgă. 
Un alt frate deținea funcția de consilier de stat și era judecător de pace. 
Ivan Serbov-Sârb  a fost matematician și a condus Gimnaziul de băieți nr.1 din Chișinău, fiind un pedagog desăvârșit. 
Cu siguranță fiecare dintre reprezentanții familiei de nobili de neam Serbov-Sârb, titlu pe care l-au primit de la Petru I și care se transmitea din generație în generație, merită o biografie separată, dar soarta cea mai tragică a avut-o Maria Alexandru Serbov-Sârb (Bondi) de origine poloneză, soția lui Ivan Serbov-Sârb. Împreună cu doi  dintre cei 4 copii  pe care îi aveau, au fost arestați pe 13 iunie 1941 și judecați, cu confiscarea averii și exilare în GULAG. Destinele fiecărui membru de familie sunt tragice și triste. Nepoțica Nadejda, împreună cu soția fiului Mihail – Valentina, au reușit să fugă în România și au locuit 18 ani în or. Roșiori de Vede, județul Teleorman, revenind în Moldova în 1961.

Istoria lui Pantelimon Sinadino

Numele de familie Sinadino e încrustat adânc în istoria Chişinăului, deoarece a dat capitalei Basarabiei câțiva primari de excepție, câțiva oameni politici de primă mărime și dezvoltatori ai orașului. Fiecare dintre reprezentanții familiei de excepție merită o biografie separată, dar soarta cea mai tragică a căzut pe umerii ultimului reprezentant al familiei Sinadino – Pantelimon. A cunoscut culmea gloriei politice, fiind deputat în Duma Rusiei țariste, în Sfatul Ţării, în Parlamentul României, a ocupat de asemenea funcția de primar al Chişinăului, şi a cunoscut toată tragedia GULAG-ului sovietic. Tatăl său a fondat și a fost primul director al Băncii Orășenești (actualmente Sala cu Orgă) iar împreună cu fratele Ioan au zidit o altă bijuterie arhitecturală – Biserica Grecească din capitală.

Pantelimon s-a născut la 17 iulie 1875 în Chișinău, în familia unui negustor grec – Victor Sinadino. Tânărul Pantelimon a urmat studiile la Liceul nr. 1 din Chișinău iar mai apoi la Universitatea din Kiev, specializându-se în medicină. A mai studiat și Economia și Finanțe, pășind pe urmele tatălui său. În perioadele 1903-1904, 1905-1907 și 1909-1910 a fost primar de Chișinău iar între anii 1907 – 1917 a fost membru al Dumei de Stat a Imperiului Rus. În 1933 devine membru al Partidul Național Liberal și este ales în Parlamentul României.
A fost arestat la 9 iulie 1940 de către N.K.V.D. și ținut în închisoarea din Tiraspol. În 1941, în legătură cu izbucnirea războiului, a fost transferat la închisoarea din orașul Penza, după care a dispărut fără de urmă. Soția Xenia şi cei doi copii, Alexandru şi Victor, au reușit să scape, refugiindu-se la București. Cavourile familiei Sinadino de la Biserica Grecească au fost distruse de către autoritățile sovietice iar biserica transformată în restaurant.
Ultima adresă a familiei Sinadino o găsim pe str. Veronica Micle 10 din Capitală. O casă modestă, într-un etaj, ridicată în 1868 , arhitectura casei fiind realizată în stil neoclasic.

Familia Hitov

Drama familiei Hitov, ca și a multor alte familii din Basarabia, începe în 1940. Frații Hitov – Ștefan, Ion și Constantin dețineau până în 1940 o avere considerabilă: casa de locuit din Chișinău de pe strada Grigore Ureche cu nr. 2, imobil pe str. Ismail 83, un Restaurant, Hotel pe strada Armenească 53, o moșie la Otovasca, 56 hectare de teren agricol și vie. Atât Hotelul cât și Restaurantul erau deținute de Ștefan Hitov. Hotelul se numea ”Komerceschii, clădirea fiind compusă din trei părți, cu 36 de camere. Între 1940 -1941 hotelul este naționalizat. În aceeași perioadă sunt naționalizate și celelalte clădiri deținute de familia Hitov din Chișinău cât și moșia din Otovasca.

După ce sunt deposedați de toată averea, frații Hitov devin ținta NKVD-ului. În 1940 este reținut Ion Hitov și deportat în Ivdel, regiunea Sverdlovsk. Aceeași soartă o au și ceilalți doi frați când în noaptea din 13 iunie 1941 sunt băgați cu forța în camioane și duși spre gară pentru a fi deportați. Ștefan Hitov este deportat în Solikamsk, regiunea Permi, unde se stinge din viață la 23 martie 1942.

Constantin Hitov a fost deportat împreună cu familia sa, însă în gara din Tiraspol aceștia au fost separați. Constantin Hitov este deportat în Ivdel din regiunea Sverdlovsk și moare la 14 decembrie 1941. Motivul decesului nu se cunoaște. Soția Vasilisa și cei patru copii – Eleonora, Lilia, Vera și Teodor sunt deportați în Kazahstan și condamnați la 20 de ani de muncă silnică. În 1948, surorile Eleonora și Vera s-au întors în Moldova, dar nu li se permite să locuiască în Chișinău, stabilindu-se la Tighina. În 1962, după 21 de ani de despărțire de baștină, Vasilisa Hitov și Lilia Hitov s-au întors din Siberia.