Noutăți

Lansarea proiectului ”Ultima Adresă”

Astăzi, 6 iulie 2018, de ziua comemorării victimelor staliniste, anunțăm lansarea proiectului ”Ultima Adresă”. În perioada 5 – 7 iulie 1949 s-a desfășurat Operațiunea ”IUG”  (Sud) –  cea mai amplă operațiune de deportare din RSS Moldovenească. În aceste zile au fost deportate peste 35,000 persoane, dintre care 14 033 femei, 11 889 copii și 9 864 bărbați.
Proiectul ”Ultima Adresă” este o inițiativă a Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, în parteneriat cu Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii ”Memoria”, și are drept scop comemorarea concetățenilor noștri, victime ale represiunilor politice staliniste. Inițiativa presupune instalarea plăcilor comemorative pe fațadele caselor, ultima adresă de reședință a victimelor.
Dorim să aducem un omagiu concetățenilor noștri, totodată informând și educând populația țării noastre despre momentele dureroase ale istoriei noastre comune. Prin informare și educare putem înveșnici memoria concetățenilor noștri, putem obține compasiunea și toleranța ce nu ar permite repetarea unor astfel de fenomene pe viitor.
Inițiativa a fost lansată în Federația Rusă de către un grup civic format din istorici, activiști civici, jurnaliști, arhitecți și scriitori. Inițiatorii proiectului s-au inspirat din proiectul European ”Stolpersteine”, ce are drept scop comemorarea victimelor crimelor naziste. Prima placă ”Ultima Adresă” a fost instalată în Moscova la 10 decembrie 2014. Pe teritoriul Federației Ruse au fost instalate mai mult de 600 de plăci comemorative în diferite orașe. Proiectul este implementat în Federația Rusă, Ucraina, Cehia, Republica Moldova și urmează a fi lansat în Belarus, Georgia, Germania, Letonia, Polonia și România.
Instalarea primelor plăci ”Ultima Adresă” în Republica Moldova este programată pentru lunile iulie-august 2018. Plăcile ”Ultima Adresă” au fost elaborate în baza schiței arhitectului rus Alexandr Brodschi, sunt produse din oțel inoxidabil și au mărimea de 11 x 19 cm. Pe placă se înscriu informațiile generale despre victima represiunilor politice.
Inițiativa ”Ultima Adresă” mizează pe implicarea cetățenilor, ce pot contribui prin donații sau pot solicita producerea plăcilor ”Ultima Adresă” pentru persoanele apropiate, victime ale represiunilor staliniste. Costul unei plăci este de 70 dolari SUA, acestea fiind produse în Federația Rusă de către inițiatorii proiectului.

Acest proiect este implementat de către Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, în parteneriat cu Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii ”Memoria”, cu sprijin financiar din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. 

Istoria Familiei Serbov

Sursă: din arhiva Margaritei Raducan

Maria Alexandrovna Serbov-Sârb (Bondi) s-a născut în anul 1873 și a decedat pe 21.01.1951 în Kazahstan, regiunea Akmolinsk, raionul Vișniovskii, satul Beloiarka, unde este și înmormântată.
Ultima adresă a familiei Mariei și lui Ivan Serbov-Sârb o găsim pe str. A. Șciusev 80 (fosta Leovskaia din Chișinău. Casa a fost construită din piatră în 1888, cu o arhitectură realizată în stil eclectic, cu influenţa artei populare și aparținea negustorului Hristofor Ivanovici Serbov-Sârb.
Numele de familie Serbov-Sârb este întâlnit în cartea lui Gheorghe Bezviconi, important istoric și genealogist român, unde se menționează că este o familie de nobili de neam de origine bulgară care au venit în Basarabia din Sankt Petersburg, în anul 1830. 
Cei 8 frați și surori Serbov-Sârb au contribuit la dezvoltarea orașului Chișinău atât în aspect financiar cât și cultural.
Unul din frații lui Hristofor, Stefan Serbov –Sârb a înființat Uzina de fontă, fiind unica în acea perioadă pe teritoriul Basarabiei, pe care a condus-o cu succes, dezvoltând afacerea în una profitabilă. Până în zilele noastre obiectele turnate la acea uzină le putem întâlni prin Chișinău și în toată țara. Scările confecționate la Uzina de fontă  sunt unice în felul său și au încrustată ștampila familiei pe fiecare treaptă. Tot la acea uzină se mai confecționau și alte obiecte utile pentru agricultori: boroane, secerătoare, cât și garduri din fontă, capace de canalizare.
Eugenia Serbov-Sârb a fost cea mai vestită pianistă din acea perioadă. Concertele pe care le organiza aveau o mare rezonanță și peste hotare. Elita Basarabiei adora serile îmbibate cu muzică și recitaluri de poezii. 
Mihail Serbov-Sârb a fost directorul Băncii Basarabene situată în clădirea unde acum avem Sala cu orgă. 
Un alt frate deținea funcția de consilier de stat și era judecător de pace. 
Ivan Serbov-Sârb  a fost matematician și a condus Gimnaziul de băieți nr.1 din Chișinău, fiind un pedagog desăvârșit. 
Cu siguranță fiecare dintre reprezentanții familiei de nobili de neam Serbov-Sârb, titlu pe care l-au primit de la Petru I și care se transmitea din generație în generație, merită o biografie separată, dar soarta cea mai tragică a avut-o Maria Alexandru Serbov-Sârb (Bondi) de origine poloneză, soția lui Ivan Serbov-Sârb. Împreună cu doi  dintre cei 4 copii  pe care îi aveau, au fost arestați pe 13 iunie 1941 și judecați, cu confiscarea averii și exilare în GULAG. Destinele fiecărui membru de familie sunt tragice și triste. Nepoțica Nadejda, împreună cu soția fiului Mihail – Valentina, au reușit să fugă în România și au locuit 18 ani în or. Roșiori de Vede, județul Teleorman, revenind în Moldova în 1961.

Istoria lui Pantelimon Sinadino

Numele de familie Sinadino e încrustat adânc în istoria Chişinăului, deoarece a dat capitalei Basarabiei câțiva primari de excepție, câțiva oameni politici de primă mărime și dezvoltatori ai orașului. Fiecare dintre reprezentanții familiei de excepție merită o biografie separată, dar soarta cea mai tragică a căzut pe umerii ultimului reprezentant al familiei Sinadino – Pantelimon. A cunoscut culmea gloriei politice, fiind deputat în Duma Rusiei țariste, în Sfatul Ţării, în Parlamentul României, a ocupat de asemenea funcția de primar al Chişinăului, şi a cunoscut toată tragedia GULAG-ului sovietic. Tatăl său a fondat și a fost primul director al Băncii Orășenești (actualmente Sala cu Orgă) iar împreună cu fratele Ioan au zidit o altă bijuterie arhitecturală – Biserica Grecească din capitală.

Pantelimon s-a născut la 17 iulie 1875 în Chișinău, în familia unui negustor grec – Victor Sinadino. Tânărul Pantelimon a urmat studiile la Liceul nr. 1 din Chișinău iar mai apoi la Universitatea din Kiev, specializându-se în medicină. A mai studiat și Economia și Finanțe, pășind pe urmele tatălui său. În perioadele 1903-1904, 1905-1907 și 1909-1910 a fost primar de Chișinău iar între anii 1907 – 1917 a fost membru al Dumei de Stat a Imperiului Rus. În 1933 devine membru al Partidul Național Liberal și este ales în Parlamentul României.
A fost arestat la 9 iulie 1940 de către N.K.V.D. și ținut în închisoarea din Tiraspol. În 1941, în legătură cu izbucnirea războiului, a fost transferat la închisoarea din orașul Penza, după care a dispărut fără de urmă. Soția Xenia şi cei doi copii, Alexandru şi Victor, au reușit să scape, refugiindu-se la București. Cavourile familiei Sinadino de la Biserica Grecească au fost distruse de către autoritățile sovietice iar biserica transformată în restaurant.
Ultima adresă a familiei Sinadino o găsim pe str. Veronica Micle 10 din Capitală. O casă modestă, într-un etaj, ridicată în 1868 , arhitectura casei fiind realizată în stil neoclasic.

Familia Hitov

Drama familiei Hitov, ca și a multor alte familii din Basarabia, începe în 1940. Frații Hitov – Ștefan, Ion și Constantin dețineau până în 1940 o avere considerabilă: casa de locuit din Chișinău de pe strada Grigore Ureche cu nr. 2, imobil pe str. Ismail 83, un Restaurant, Hotel pe strada Armenească 53, o moșie la Otovasca, 56 hectare de teren agricol și vie. Atât Hotelul cât și Restaurantul erau deținute de Ștefan Hitov. Hotelul se numea ”Komerceschii, clădirea fiind compusă din trei părți, cu 36 de camere. Între 1940 -1941 hotelul este naționalizat. În aceeași perioadă sunt naționalizate și celelalte clădiri deținute de familia Hitov din Chișinău cât și moșia din Otovasca.

După ce sunt deposedați de toată averea, frații Hitov devin ținta NKVD-ului. În 1940 este reținut Ion Hitov și deportat în Ivdel, regiunea Sverdlovsk. Aceeași soartă o au și ceilalți doi frați când în noaptea din 13 iunie 1941 sunt băgați cu forța în camioane și duși spre gară pentru a fi deportați. Ștefan Hitov este deportat în Solikamsk, regiunea Permi, unde se stinge din viață la 23 martie 1942.

Constantin Hitov a fost deportat împreună cu familia sa, însă în gara din Tiraspol aceștia au fost separați. Constantin Hitov este deportat în Ivdel din regiunea Sverdlovsk și moare la 14 decembrie 1941. Motivul decesului nu se cunoaște. Soția Vasilisa și cei patru copii – Eleonora, Lilia, Vera și Teodor sunt deportați în Kazahstan și condamnați la 20 de ani de muncă silnică. În 1948, surorile Eleonora și Vera s-au întors în Moldova, dar nu li se permite să locuiască în Chișinău, stabilindu-se la Tighina. În 1962, după 21 de ani de despărțire de baștină, Vasilisa Hitov și Lilia Hitov s-au întors din Siberia.